Senatul a adoptat tacit două majorări ale punctului de pensie


Senatul a adoptat tacit astăzi (7 noiembrie) două propuneri legislative, una care prevede majorarea până la 1.072 de lei a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 şi la peste 1.200 de lei de la 1 iulie 2017, iar cealaltă majorarea pensiilor celor care au lucrat în CAP-uri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prima propunere, iniţiată de mai mulţi parlamentari, prevede că valoarea punctului de pensie să nu fie mai mică decât 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017.

Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 a fost de 2.681 lei, iar valoarea punctului de pensie de 871,7 lei.
Dacă s-ar menţine acelaşi nivel, atunci punctul de pensie s-ar majora la 1.072 de lei de la 1 ianuarie 2017 şi la 1.206 de lei de la 1 iulie 2017.

Cealaltă iniţiativă prevede majorarea pensiilor celor care au lucrat la CAP, Haralambie Vochiţoiu, unul dintre iniţiatori, susţinând că este “treaba guvernului” să caute soluţii pentru acest lucru.
Potrivit propunerii de modificare a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile foştilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale.

Proiectele, in forma lor initiala, vor merge la Camera Deputatilor, care le va dezbate in calitate de for decizional.

D.M.B.
PUBLICITATE