S-a schimbat legea! Magazinele sunt OBLIGATE să schimbe produsele în 15 zile


Ieri a intrat în vigoare Ordonanța 9/2016, care obligă toate magazinele să schimbe, la cererea clientului, un produs cumpărat, în termen de 15 zile de la notificare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și consumator, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau a predat produsul vânzătorului ori persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare-preluare” prevede textul Ordonanței.

Tot aceasta ne arată că certificatul de garanție, emis în baza garanției comerciale, trebuie să cuprindă informații referitoare la drepturile consumatorului și să ateste că acestea nu sunt afectate prin garanția oferită.

De asemenea, produsele de folosință îndelungată trebuie să aibă certificatul de garanție emis pe baza garanției comerciale și, dacă reglementările prevăd, declarația de conformitate, precum și cartea tehnică ori instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător.
Timpul de nefuncționare din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanție prelungește termenul de garanție din momentul la care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea de service până la aducerea produsului în stare de utilizare normală și, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării efective a produsului către consumator.

Produsele de folosință îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în cadrul termenului de garanție vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului.

Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție legală de conformitate depășește 10% din durata acestui termen, la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.

Termenul de garanție curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosință îndelungată, obținute prin tragere la sorți la tombole, câștigate la concursuri și similare sau acordate cu reducere de preț ori gratuit de către operatorii economici.

PUBLICITATE