Proxeneții din Neamț condamnați la pedepse cuprinse între 14 ani şi 23 de ani de închisoare


Proxeneții din Neamț, care răpeau, violau și obligau la prostituție mai multe minore, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 14 ani şi 23 de ani de închisoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform anchetatorilor, cei cinci indivizi din municipiul Roman au pus la cale o rețea de racolare a fetelor de pe raza județelor Neamț și Iași. Aceștia profitau de naivitatea fetelor, pe care obligau sa se prostitueze. Înainte de a le obliga să faca sex pe bani (clienţii plătind în medie, câte 50 de lei), le violau și le batjocoreau, iar fetele care refuzau să meargă cu ei erau bătute și răpite chiar și din locuri publice. „Față de inculpați există suspiciunea rezonabilă că recrutau prin violență tinere minore de pe raza județelor Iași și Neamț. Tinerele răpite erau transportate pe raza Municipiului Roman unde erau violate și exploatate sexual, membrii grupării obligându-le să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți racolați tot de către membrii grupului.” au precizat procurorii din cadrul DIICOT.
Pe 28 octombrie 2014, procurorii DIICOT Iasi împreună cu polițiștii din cadrul BCCO Iași au efectuat 6 perchezitii pe raza județului Neamț, la locuințele unor persoane suspectate de implicare în activitatea infracțională.

Pe data de 29 ianuarie, Tribunalul Iași i-au condamnat pe: Romeo Năstasă la 23 de ani şi două luni de puşcărie, Fănică Radu la 17 ani şi opt luni de detenţie, Daniel Lefter la 16 ani şi zece luni de închisoare, Paul Creţu la 14 ani şi zece luni și Petru Bodros a fost condamnat la 19 ani şi două luni de închisoare. Mai mult, instanţa i-a obligat pe aceştia la plata unor despăgubiri totale în valoare de peste 100.000 de euro către victimele lor.

PUBLICITATE