Polițist local din Târgu Neamț reținut pentru că lua mită de la șoferi


Miercuri, 15 iunie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a lui T.I., polițist local în cadrul Poliției Locale Târgu Neamț pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În fapt, la data de 16.03.2016, a fost înregistrat denunțul formulat de o persoană, prin care sesiza faptul că, în ziua de 15.03.2016, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, în zona pieței agro-alimentare din or. Târgu Neamț, a fost oprită în trafic, după ce a pătruns pe o stradă cu acces interzis, de către polițistul local T.I., care era de serviciu. Acesta, pentru a nu aplica măsurile legale de sancționare contravențională, a pretins și primit de la denunțătoare suma de 100 lei.

Ulterior, în data de 14.06.2016, polițistul local T.I., a pretins și primit, în același scop, suma de 150 lei, de la o altă persoană, pe care a depistat-o în trafic pe raza orașului Târgu Neamț, după ce a pătruns cu autoturismul pe o stradă cu acces interzis.

În cauză lucrătorii S.J.A. Neamț au desfășurat activități procedurale, beneficiind de sprijinul Serviciului Operații – Biroul 1 și Direcția de Operațiuni Speciale, se arată într-un comunicat DGA

PUBLICITATE