O tânără din Piatra-Neamț i-a scos la dans pe cei de la X Factor


A păşit pe scenă plină de emoţii şi a cântat din suflet, fix aşa cum a simţit. „Dar-ar naiba-n tine dragoste” a ridicat juriul şi publicul la joc. S-a lăsat cu strigături şi o horă de invidiat, chiar în mijlocul scenei. Tot staff-ul a fost alături de Ana. Iar momentul a fost unul foarte vesel!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Negoiță Ana Diana este din Piatră-Neamţ şi are 21 de ani. În prezent locuieşte în Bucureşti, fiind studentă la Administraţie Europeană.

Deși deznodământul nu a fost unul fericit pentru concurenta noastră, juraţii chiar s-au bucurat de moment.

“Am mâncat o sarma, am băut o palincă şi un şpriţ, am dansat cu femeia paie aici de faţă (n.r. – Delia), dar răspunsul meu este NU”, i-a spus Ştefan Bănica.
“Chiar eşti fermecătoare, dar foloseşte asta într-un cu totul alt domeniu”, a îndemnat-o Carla’s Dreams pe Ana.
„Îmi ești foarte dragă și pentru energia pe care ai adus-o, răspunsul meu este DA” – a spus Delia
„Îmi ești mult mai dragă decât colegei mele, Delia. DA!” – a completat Horia Brenciu

Cu doi de NU şi doi de DA, visul Anei a luat sfârșit dar va rămâne singura participantă care a reușit să-l scoată pe Ştefan Bănică la dans.

D.M.B.
PUBLICITATE