17/01/2017
Medici din Neamț sau din alte județe? Sfat pentru pacienți 17.09.2016

Medici din Neamț sau din alte județe? Sfat pentru pacienți


daniela pepene katimedAcest articol are rolul de a lămuri unele situații întâlnite în practică. Experiența mea în domeniu mă face să punctez unele aspecte. Centrul Katimed devine din ce în ce mai cunoscut. Noi oferim consultaţii pentru diferite domenii medicale, având colaborări, pentru fiecare specialitate, cu medici din Spitalul Judeţean Neamţ, precum și din centre Universitare apropiate ca Iaşi sau Târgu-Mureş. De aceea, experiența și best-practice-ul ne permite  să spunem ceea ce urmează.

Românii consideră în continuare că „pomul lăudat” face roade mai bune şi ce e „de import” este sigur mai bun. Această atitudine o regăsim şi în cazul preferinţelor pacienţilor când se înscriu la consultaţii.  Aceştia preferă să se înscrie la consultații pe listele medicilor veniţi din alte judeţe, chiar dacă și consultaţiile oferite de către cei mai buni medici din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ sunt la același nivel de expertiză.

Cu siguranță niciun medic de excepție, fie el din Iaşi sau din Târgu-Mureş, nu va accepta să îşi petreacă 3-4 ore în maşină ca să bată drumul până în Neamţ şi să vadă câțiva pacienţi! Un medic care se respectă, va alege ca în acel interval orar să studieze sau să îşi refacă forţele, indiferent de câţi bani ar fi primit cabinetul din Piatra-Neamţ! Tocmai de aceea, medicii „de import” din centrele universitare care vin în cabinetele din Piatra, fie Katimed, fie altele, nu cred că vor fi cei mai buni specialişti, oricât de mult ne-am dori noi asta!

Un medic specialist local, din Spitalul Judeţean, te poate vedea pe tine, ca pacient, şi în alte zile decât cele de lucru la cabinet, deci impactul cunoașterii reciproce, stabilirea relației medic – pacient, este superior! Unde mai pui că, în caz de urgenţă, pacienții ajung la U.P.U., și ai şansa să fii tratat foarte bine de către un medic care te cunoaşte ca pacient, care îţi cunoaşte istoricul tău de boală. Gradul de încredere a pacientului crește. Altfel, dacă eşti pentru prima oară în spital, la urgenţă, eşti luat de pacient nou şi trimis la medicul de gardă și vei fi abordat ca pacient nou, cu toate investigaţiile iniţiale care durează. Deci timpul de reacție va fi ceva mai lung!

​Se știe că se găsesc în Piatra-Neamţ, medici care şi-au sacrificat viaţa şi prestigiul pentru pacienţii nemţeni, care fac eforturi uriașe pentru a lucra cu mijloacele locale, deşi puteau să plece în străinătate pentru mai mulţi bani. Ei sunt apreciați pentru calitatea actului medical de toți cetățenii din județ, dar și de medicii de alte specialități. Ei au rămas aici pentru că sunt apreciați, respectați și se simt acasă. Devotamentul lor față de localnici trebuie apreciat de comunitate și de toți factorii de răspundere. Există un proverb care spune: „nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard”. Dacă medicul tău este informat corect în privinţa istoricului tău medical, dacă încerci să comunici sincer şi corect cu el, dacă urmezi toate procedurile recomandate fără să te crezi mai deştept decât el, dacă ai respect reciproc atunci vei avea toate şansele să fii tratat corect si în oraşul tău. La urma urmei, aceeaşi medicină, se poate aplica la fel de bine în Piatra-Neamț sau  într-un centru universitar! Totul ține de cum percepi calitatea actului medical. Restul ține de mentalul bolnavului și de informarea corectă!

Daniela Pepene – managerul Centrului Medical Katimed

D.M.B.

Related Posts

Leave a Reply


*