Jandarmii nemţeni au constatat 6 infracţiuni în ultimele 6 zile


În ultima săptămână, jandarmii nemţeni au fost solicitaţi, prin sistemul unic de urgenţă 112, pentru a interveni la locul săvârşirii unor fapte de natură penală și pentru a lua măsurile legale ce se impun.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel că, numai în oraşul Tg. Neamţ jandarmii au întocmit două acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, respectiv lovire sau alte violenţe.

De asemenea, în municipiul Roman, o patrulă de jandarmi a fost sesizată despre faptul că o femeie a fost descoperită la o casă de schimb valutar în timp ce executa o plată cu o bancnotă falsă. Persoana în cauză a precizat faptul că deţine o societate comercială iar banii cu care intenționa să facă plăţile provin din încasările acesteia. În cauză, au fost întocmite documente procedurale de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 313 CP.

În acelaşi municipiu, pe 17 ianuarie, au fost constatate două infracţiuni în aceleaşi împrejurări, dintre care o faptă de lovire sau alte violenţe şi o infracţiune de distrugere. În fapt, un grup de 10 persoane a avariat autovehiculul unui bărbat din Roman, iar ulterior distrugerii, bărbatul a fost agresat, fiind lovit cu pumnii şi picioarele.

În municipiul Piatra Neamţ, miercuri, 18 ianuarie a.c., o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Mobil a fost direcţionată la un bar de pe strada Mihai Viteazu, acolo unde s-ar fi iscat un scandal între două persoane. După ce au ajuns la faţa locului, jandarmii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, drept pentru care au fost întocmite acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, pe numele unui tânăr de 27 de ani din Piatra Neamţ.

D.M.B.
PUBLICITATE