Jandarmii îşi sărbătoresc patronii spirituali, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil


Marţi, 8 noiembrie a.c., Jandarmeria Română îşi sărbătoreşte ocrotitorii spirituali, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, prilej cu care la nivelul tuturor unităţilor militare ale instituţiei vor avea loc slujbe religioase dedicate acestui important moment din viaţa Armei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sărbătoarea va fi marcată şi la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde, miercuri, 08 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie în capela militară a unităţii, aceasta purtând chiar Hramul Sfinţilor Arhangheli.

Încă din vechime, cei doi Sfinţi Arhangheli au fost aleşi drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oşti sau ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.

Jandarmeria Română are deviza LEX ET ORDO (lege şi ordine), acesta fiind motivul principal care a stat la baza alegerii Sfinţilor, după  anul 1940, drept ocrotitorii spirituali ai instituţiei, Arhanghelul Mihail fiind considerat de Biserica Ortodoxă drept apărătorul legii, iar Arhanghelul Gavriil, apărătorul dreptăţii şi al ordinii.

Cu acest prilej, maiorul Radu-Vasile Olariu, inspectorul şef al Jandarmeriei Neamţ, transmite sincere felicitări şi urări de sănătate jandarmilor nemţeni, precum şi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.

D.M.B.
PUBLICITATE