20/01/2017
IPJ Neamț – Activități de verificare a deținătorilor de arme 31.10.2016

IPJ Neamț – Activități de verificare a deținătorilor de arme


În perioada 31.10.2016-15.03.2017, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, prin polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, se va desfășura activitatea de reavizare a autorizațiilor de deținere/folosire, certificatelor de deținător, precum și a autorizațiilor de funcționare a poligoanelor de tragere.

Întrucât ultima activitate de acest gen s-a desfășurat în cursul anului 2014, persoanele juridice având sediul social pe raza jud. Neamț, ce au ca obiect de activitate deținerea/ folosirea armelor și munițiilor, sunt invitate la sediul IPJ Neamț pentru a prezenta comisiei de viză documentele prevăzute de articolul 77 din Normele metodologice de aplicare a Legii 295/2004, respectiv:
– cerere de aplicare a vizei;
– certificatul de înregistrare a societății la Registrul Comertului;
– actul constitutiv al societății;
– autorizația de deținere sau de folosire a armelor/munițiilor letale și/sau neletale, supuse autorizării ori de funcționare a poligonului de tragere, respectiv certificatul de deținător pentru arme și muniții neletale supuse notificării;
– planul de paza și apărare, contractul de prestări servicii;
– planul de dotare cu arme și muniții, în cazul deținătorilor de poligoane de tragere;
– avizul de gestionar arme și muniții-avizul de port arme pentru persoanele dotate cu arme și muniții.

Pentru informații suplimentare persoanele juridice interesate pot apela numărul de telefon al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, 0233231502, sau pot solicita informații pe adresa de mail arme@nt.politiaromana.ro .

D.M.B.

Related Posts

Leave a Reply


*