Incendiu într-un apartament din Piatra-Neamț, cauzat de o candelă nesupravegheată

Un incendiu izbucnit într-un apartament din Piatra-Neamț a mobilizat rapid pompierii, care au stins flăcările din bucătărie. Cauza a fost o candelă lăsată nesupravegheată, iar proprietara, de 73 de ani, a refuzat transportul la spital după ce s-a autoevacuat.

„La ora 18:20, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada 1 Decembrie 1918.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD) și IPJ.

Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietara apartamentului, în vârstă de 73 de ani, s-a autoevacuat. Aceasta a fost asistată medical de echipajul SMURD, ulterior refuzând transportul la spital.” – a transmis ISU Neamț

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără și degajări de fum în bucătăria unui apartament situat la etajul VII.

Aceștia au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars obiecte de mobilier și articole de uz casnic. De asemenea, s-a intervenit pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului și de pe casa scării.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise, mai precis o candelă lăsată nesupravegheată.

PUBLICITATE