Inconștiența unor părinți putea transforma o excursie pe Ceahlău într-o tragedie


În data de 29 iulie, în jurul orei 14:00 un front atmosferic a tranzitat rapid zona montană, venind din sector vestic. La peste 1200 metri, cantitățile de gheață căzută au fost considerabile, stârnind panica printre numeroșii turiști aflați pe traseele din zonă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La scurt timp, dispeceratul SSN a fost anunțat prin 112 că o familie cu doi copii solicită ajutor de urgență fiind undeva între Cascada Duruitoarea și Poiana Viezuri.
Ajunsă la fața locului, în aproximativ 45 de minute, echipa de intervenție plecată din Baza Durău avea să constate cu uimire că unul dintre copii avea numai cinci luni. Familia din Iași era într-adevăr într-o situație dificilă neavând la ei absolut nimic din ce ar trebui să aibă un turist pentru a se proteja .
Ceaiul cald și echipamentul izotermic special cu care s-a intervenit au făcut ca hipotermia care începea să se instaleze treptat mai ales la copilul de 5 luni, a cărui sistem de termoreglare a temperaturii corpului este foarte precar, să fie evitate.
Este al doilea caz în acest an când inconștiența unor părinți puteau transforma o banală excursie într-o tragedie cu urmări ireversibile.

La acesta oră, echipa salvamont din Durău acorda asistență unor turiști (trei adulți și un copil) surprinși de furtună în zona Fântânele -Durău pe fondul aceleiași probleme – instalarea hipotermiei ușoare pe fondul lipsei de echipament. – se arată într-un comunicat al șefului Salvamont Neamț, Raul Papalicef

PUBLICITATE