Fost preşedinte al Judecătoriei Târgu Neamţ, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare


Viorel Maftei, fost preşedinte al Judecătoriei Târgu Neamţ (timp de aproape zece ani), aflat la pensie, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT. El a acceptat să fie condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

 

Viorel Maftei este acuzat că a intervenit la un magistrat de la Curtea de Apel Iaşi, pentru rezolvarea unui dosar în care erau implicaţi doi membri ai clanului Nunucă.

Conform DIICOT, la data de 09.12.2016 procurorii   Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției având ca obiect recunoașterea comiterii faptei de către inculpatul Maftei Viorel, cu privire la săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă”, prev. de art. 291 alin. 1 Cod Penal.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Începând cu luna martie 2015,inculpatul Maftei Viorel a acceptat promisiunea și a primit bani și produse, direct, pentru sine, de la inculpatul Nunucă Constantin-Dafin, zis Beny, promiţând că își va folosi influența pe care o are asupra unui judecător  din cadrul Curții de Apel Iași pentru a îl determina pe magistrat să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să soluţioneze un dosar penal în favoarea inculpaţilor Nunucă Constantin, zis Dafin şi Nunucă Elena, zisă Vişi, în urma trimiterii acestora în judecată de către D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În cadrul activităţii de urmărire penală, la data de 25.11.2016, inculpatul Maftei Viorel a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv, 3 ani închisoare sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere pentru o perioadă de 3 ani, conform disp. art. 92 alin. (1) si (2) Cod penal.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Maftei Viorel, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Iaşi.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. – se arată în comunicatul DIICOT

Mai multe despre acest caz – AICI

D.M.B.
PUBLICITATE