Expertiza psihiatrică în cazul femeii care și-ar fi tranșat bărbatul a fost amânată.

Procurorii sunt nevoiți să amane expertiza psihiatrică în cazul fostei profesoare din Roman, acuzată ca și-a omorât soțul.
Femeia aflată acum în arestul IPJ Neamț, trebuia sa fie joi în București. Iar în zilele urmatoare, la Jilava, urma sa îi fie făcută expertiza psihiatrică. Miercuri, însă, pe când se făceau ultimele pregătiri pentru transfer, suspecta a început să țipe și a fost dusă la spitalul din Piatra Neamț, pentru analize. Asta pentru că, de mai bine de o săptămână, de când a fost reținută, a refuzat sa mai mănânce și a semnat o hârtie prin care s-a declarat în post negru. – sursa stirileprotv.ro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Ţin post negru, ca să se afle adevărul”, ar fi spus ea. – conform zch.ro

În aproximativ jumătate de oră, medicii de la SJU Neamţ au reuşit să o pună pe picioare. Cu toate acestea, din cauza întârzierii, ea nu a mai ajuns la Curtea de Apel Bacău, unde s-a judecat, în lipsă, cererea sa de a fi cercetată în libertate. Femeia a fost, în schimb, transferată la Penitenciarul Jilava, unde va fi supusă unei expertize de specialitate, care să indice dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care şi-a ucis şi tranşat soţul, aşa cum o acuză procurorii.

PUBLICITATE