Cercetați pentru că au sustras 10 kg de porumb dintr-un câmp.

  • În ziua de 27.09.2015, în urma unei sesizări, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Secuieni au depistat în trafic, pe DJ 158, un autoturism condus de un bărbat de 22 de ani, din Buhuși, care transporta în portbagajul vehiculului 10 kg. de porumb sustras de pe o tarla din localitatea Secuieni. Totodată în autoturism au mai fost identificați doi bărbați de 26 și 32 de ani, ambii din Buhuși, băuniți că ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de furt.
    În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că acesta se afla sub influența alcoolului, fapt pentru care a fost condus la Spitalul mun. Roman, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
    Polițiștii desfășoară cercetări față de cei trei bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt iar conducătorul auto este cercetat și pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
  • În noaptea de 27/28.09.2015, orele 02.40, polițiștii din cadrul Postului de Politie Gâdinţi au surprins în flagrant un tânăr de 20 de ani din localitate, în timp ce a sustras circa 400 kg de ştiuleţi din cultura de porumb a persoanei vătămate, situată în câmpul din apropierea localității. Cantitatea de porumb sustrasă a fost ridicată, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
    Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comunicat al Poliției Neamț

PUBLICITATE