Ce pedepse au primit patronii de pensiuni din Piatra-Neamț, acuzați de proxenetism


Daniela Pachiţanu şi Constantin Brînzei, pietrenii care au fost judecaţi pentru constituire de grup infracţional organizat, proxenetism şi trafic de minori au primit sentința de la Tribunalul Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, Daniela Pachiţanu (patroana unei pensiuni din zona Valea Viei din Piatra-Neamț) a fost condamnată la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani, un an de pedeapsă complementară şi 30 de zile de muncă în folosul comunităţii. Instanţa a decis confiscarea sumei de 68.400 de lei, profitul obţinut de pe urma exploatării fetelor.

Constantin Brînzei (patronul unei pensiuni din cartierul Mărăței – Piatra-Neamț), care mai avea o condamnare de 8 luni cu suspendare, de data asta a primit 3 ani cu executare şi este obligat să predea profitul rezultat din „afacere”, adică 93. 931 lei.

Cei doi au fost reținuți în luna noiembrie 2014 după ce, procurorii DIICOT Neamţ şi poliţiştii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate Neamţ însoţiţi de mascaţi au descins la pensiunile acestora. Gruparea era supravegheată de circa doi ani, timp în care suspecţii au racolat şi traficat mai mult de 20 de tinere, unele minore, cu vârste începând chiar de la 14 ani.

D.M.B.
PUBLICITATE