Cauza incendiului de lângă Liceul Auto: jar căzut din sistemul de încălzire

Sâmbătă, 31.10.2015, la ora 16:36, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din municipiul Piatra Neamţ, strada Ţărăncuţa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul indicat s-au deplasat 15 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu patru autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, constatând că ardeau una dintre cele două locuinţe din gospodărie şi o porţiune din sufitul celeilalte, cele două case având un colţ comun. De asemenea, exista riscul extinderii şi la alte două case, având în vedere distanţa mică dintre acestea şi flăcările mari care se ridicau deasupra casei la sosirea pompierilor. Militarii au stins incendiul în limitele găsite, în jurul orei 19:00.

Proprietara casei, în vârstă de 54 de ani a suferit un atac de panică şi a fost asistată de paramedici, fără a fi transportată la spital. Au ars: o locuinţă, pe o suprafaţă de 60 mp., tâmplăria şi toate bunurile din interiorul acesteia (mobilier, aparate electrocasnice, o cantitate de aproximativ 700 kg. de grăunţe şi materiale textile depozitate în pod).

Cauza probabilă a incendiului: jar căzut din sistemul de încălzire.

Citește și: Incendiu la o casă lângă Liceul Auto din Piatra Neamț. FOTO

Pentru a preveni producerea incendiilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ reaminteşte:

  • Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
  • Depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de jumătate de metru faţă de sobele din teracotă sau cărămidă;
  • În faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70×50 cm;
  • Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
PUBLICITATE