Arhiepiscopia Romanului, prădată de hoț. A furat banii din cutia milei și pomelnicele


În seara zile de 27/28 ianuarie, în jurul orei 3:00-3:30, o persoană a pătruns prin efracție în biserica catedralei din cadrul Arhiepiscopiei Romanului, de unde a sustras banii care se aflau la cutia milei și o sumă de bani reprezentând pomelnicele pe care credincioșii le plătesc la începutul anului. Acesta ar fi intrat prin ușa de la veșmântărie (partea de est a catedralei)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Untitled-1„Au fost vizionate înrăgistrările de pe camerele de supraveghere și depuse organelor abilitate să cerceteze. Există un cerc de suspecți, bănuim că e cineva din comunitatea romașcană, cu atât mai mult cu cât, în aceeași perioadă există cercetări aflate în desfășurare pentru o altă biserică din Roman, unde același lucru s-a întâmplat și cam în același fel. Credem că spargerea a fost făcută de hoți care nu au credință în Dumnezeu. Din păcate, printre noi trăiesc și asemenea oameni. Noi ne rugăm pentru ei să-i aducă Dumnezeu pe calea cea bună“” – a declarat Zamfir Alexandru, consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Romanului.

Încă nu se poate stabili un prejudiciul, urmând să se centralizeze sumele ce sunt consemnate pe pomelnice și să se stabilească un prejudiciu exact.

În cursul dimineții de 28 ianuarie, am fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei biserici aflate în curtea Episcopiei Romanului, de unde au sustras o sumă de bani. La fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, care au efectuat cercetarea specifică în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului. – a declarat Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Poliției Neamț

PUBLICITATE