4 accidente în acest weekend în Neamț: 5 victime, printre care 2 copii

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite în patru accidente rutiere petrecute în acest weekend în județul Neamț.

Primul eveniment rutier a avut loc pe 20 septembrie, în localitatea Bicaz-Chei. Un bărbat de 52 de ani, din Bicaz-Chei, a fost acroșat de un autoturism care circula spre Lacu Roșu. Șoferul, un bărbat de 32 de ani din Mărgineni, și-a continuat deplasarea, fiind identificat ulterior pe raza județului Harghita.

„Pietonul, un bărbat de 52 de ani, din Bicaz-Chei, a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, conducătorul auto a fost identificat și depistat pe raza județului Harghita, ca fiind un bărbat în vârstă de 32 din localitatea Mărgineni.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.” – a transmis Poliția Neamț

Tot pe 20 septembrie, în Girov, un tânăr de 26 de ani a surprins și accidentat un pieton de 65 de ani, care traversa prin loc nepermis.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 26 de ani conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Girov, ar fi surprins și accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Girov, care a fost transportat la o unitate medicală.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – au precizat polițiștii

Pe 21 septembrie, un bărbat de 66 de ani, din Târgu-Neamț, a adormit la volan în localitatea Răucești, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un podeț betonat. Conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital.

„La data de 21 septembrie a.c., în jurul orelor 15:20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DC 6, în localitatea Răucești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 66 de ani, conducea un autoturism pe DC 6, în localitatea Răucești, ar fi adormit la volan, părăsind partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un podeț betonat.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, din Târgu-Neamț, care a fost transportat la o unitate medicală. .

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a transmis reprezentantul Poliției Neamț

Astăzi, 22 septembrie, o tânără de 27 de ani, în timp ce efectua o manevră de întoarcere, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani.

„La data de 22 septembrie a.c., în jurul orelor 10:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 207A, în afara localității Sagna.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 27 de ani conducea un autoturism pe DJ 207A, în afara localității Sagna, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a doi minori, în vârstă de 8 luni și 5 ani, pasageri în primul autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliției

PUBLICITATE